Şedinţa plenului reunit al Parlamentului a fost suspendată, luni, înainte de votul asupra candidaţilor propuşi pentru Consiliul Concurenţei, din lipsa...
Liderul de grup al deputaţilor USR Ionuţ Moşteanu a depus o solicitare oficială către conducerea Camerei Deputaţilor pentru a trimite Curtea de Conturi la...
Curtea de Conturi anunţă, luni, că propune sancţiuni pentru îmbunătăţirea procesului de soluţionare a contestaţiilor privind achiziţiile publice, după...
Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc şi consilierul de conturi Stefania Ferencz au avut o întâlnire bilaterală cu preşedintele Instituţiei Supreme...
Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc şi Ştefania Gabriella Ferencz – consilier de conturi, au participat, în perioada 25-26 martie, la lansarea...
Curtea de Conturi a iniţiat colaborarea cu reprezentanţi ai mediului academic, ai societăţii civile şi ai mediului privat, în cadrul Consiliului...
Preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, a afirmat, la reuniunea Biroului de conducere al Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone, că,...
Parchetul din Manhattan s-a declarat deschis unei amânări cu 30 de zile a procesului penal istoric al lui Donald Trump care urma să înceapă la sfârşitul...
Fostul ministru Eugen Teodorovici, care este director în cadrul Autorităţii de Audit din Curtea de Conturi, este cercetat de către Comitetul de Etică, după...
Mijloacele utilizate în prevenirea gestionării defectuoase a programelor şi operaţiunilor guvernamentale au reprezentat principala temă de discuţie la...
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a precizat că a primit răspuns de la Curtea de Conturi potrivit căruia, în 2022, din cinci controale efectuate la...
Preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Bucuioc, afirmă, în mesajul transmis la 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei, că procesul de modernizare şi...
Reprezentanţii USR au sesizat Curtea de Conturi, Garda Naţională de Mediu, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia Naţională de...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR) solicită Curţii de Conturi să verifice echidistant şi cu profesionalism împrejurările concrete care au...
Primarul Clotilde Armand anunţă joi că la Primăria Sectorului 1 ”a venit un nou control de la Curtea de Conturi, controlată de oamenii lui Marcel Ciolacu...
Specialiştii Curţii de Conturi au anunţat că vor face în acest an peste 2800 de misiuni de audit şi verificare a modului de ducere la îndeplinire a...
Procentul posturilor de manager de spital ocupate prin numire/interimat a fost unul ridicat, această practică reprezentând o zonă de risc asupra calităţii...
Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, a participat la Reuniunea Biroului de Conducere al Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit...
Curtea de Conturi a României trece printr-un amplu proces de transformare şi modernizare a instituţiei, în care accentul este pus pe îmbunătăţirea...
Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională, că idealul de unire şi unitate naţională...
Un audit realizat de Curtea de Conturi a României la Ministerul Energiei, privind energia din surse regenerabile şi contribuţia la asigurarea independenţei...
Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc a declarat, după întâlnirea cu 14 studenţi aflaţi în practică în cadrul instituţiei, că speră să-i...
Justiţia franceză cere ca ministrul francez al Justiţiei Eric Dupond-Moretti, judecat de o săptămână într-un proces fără precedent, să fie condamnat la...
România nu are încă aprobată o Strategie Energetică Naţională (SEN), care să definească obiectivele sectorului gazelor naturale pe termen mediu şi lung...
Curtea de Conturi a României a primit, în perioada 6-8 octombrie, o delegaţie oficială a Organizaţiei Europene a Instituţiilor Supreme de Audit, formată...